Quantcast
Channel: Suzana Visan| Professional Make-up Artist| Official Website » curs automachiaj
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3

FRUMUSETEA DIN INTERIOR – despre arhitectura si arta machiajului

$
0
0

 

Fotografia este realizata in interiorul SuzanaVisan STUDIO.

Consultanta arhitectura interior: arh. Ramona BOBERIS MARINESCU  

Fotograf: George IONITA

R.B.M. Bine ai venit, in primul rand.

S.V. Multumesc si multumesc pentru invitatia in acest “dialog”.

R.B.M. Draga Suzana, domeniul fascinant in care activezi a capatat o reala amploare in ultimii douazeci de ani. Inca din mileniul al III-lea I.Hr. egiptenii foloseau machiajul. Spunem Egipt, spunem Cleopatra, iar daca vorbim despre machiaj, personajul este mai mult decat elocvent. Desigur, dincolo de ceea ce tine de aspect, acesta facea parte din ritualuri si se credea ca simbolistica lui are puteri vindecatoare.

S.V.  Intra-devar, oamenii utilizau machiaje rituale, iar cu timpul, machiajul a capatat o functie pur estetica. Insa eu consider ca poate fi considerat in continuare un ritual, un fel de terapie. De aceea majoritatea clientelor mele se relaxeaza si considera sedinta de machiaj un ritual de rasfat, deoarece pe langa partea exterioara pur estetica, sufletul este de asemenea totodata “rasfatat” prin magia machiajului.

R.B.M.  Arta teatrala si cinematografica a avut un rol foarte important in evolutia machiajului de astazi. De altfel arta cinematografica a fost rampa de lansare pentru multe alte arte, facandu-le cunoscute.

Care au fost cele mai multe arii ale manifestarii artistice care s-au impletit laolalta? Machiaj, coafura, moda, teatru, scenografie…?

 

S.V.  Cumva, femeile devin vedete, in raport cu ele insele, dar si in cercurile sociale. (zambeste)

Ca make-up artist, m-am orientat, in speta, mai mult catre “femeia” care nu se afla neaparat pe scena. Dar stiu ce inseamna impletirea acestor arte intr-o emisiune televizata, in contextul unui shooting si am colaborari in acest sens.

In conceptul unui machiaj, pe primul plan sunt fizionomia, trasaturile modelului, pentru ca lucram cu «materialul» clientului. Apoi, coafura completeaza machiajul, accesoriile, vestimentatia  si nu in ultimul rand personalitatea persoanei. Fiecare detaliu conteaza pentru un tot unitar armonios.

Este ca si in arhitectura, nu? Spatiul isi cere drepturile, chiar daca cineva vine si vrea sa imite o imagine dintr-o revista, de fapt nu faci decat sa scazi din potentialul lui de exploatare, daca incerci sa copiezi.

Si in studio-ul meu de make-up, si cred ca si la voi in biroul de arhitectura este la fel, sunt cei care vin cu anumite poze si ne cer sa imitam. Noi, insa, cream, respectand modelul.

 

R.B.M. Bineinteles. Ma bucur ca ai punctat acest lucru.

Contrar a ceea ce intelegem la prima vedere despre artisti, in spatele actului artistic manifestat este mult studiu, efort, disciplina, tehnica, atentie si multe altele.

Si exista tendinta de a ne orienta doar catre excentricitate. Doar sa fie altfel. Nu asta este esenta arhitecturii de calitate, oricat am aprecia originalitatea sau inovatia. Creativ, de acord, dar cum se intretine creatia, cum se foloseste in spatiu? Ca nu ne facem “selfie” cu aceste interioare, traim in ele, le utilizam.

 

S.V.  In make-up as traduce ceea ce ai spus tu, prin ruptura dintre o atitudine nepotrivita, nefireasca, machiaj si eveniment.

Desigur, rezultatul cuprinde multe etape in care doar artistul poate stabili cum va arata, iar clienta poate fi usor confuza pe parcurs. Insa aceasta trebuie sa inteleaga ca aceste etape fac parte din conturarea imaginii de final si chiar daca nu poate vizualiza rezultatul, sa aiba incredere.

 

R.B.M.  Marturisesc ca de multe ori, in explicatiile pe care le dau beneficiarilor mei, clientii serviciilor de arhitectura, fac trimitere catre acest domeniu al make-up-ului si al modei. Ceea ce ai spus mai devreme ramane valabil si daca inlocuim make-up cu proiect de arhitectura.

S.V.   Cu siguranta sunt multe asemanari. Si eu, in cadrul cursurilor de machiaj fac comparatii cu arhitectura de interior. Alegerea nuantelor in functie de iris, prin complementaritate, asa cum se pot alege culorile pentru interior ale texturilor. In ambele domenii sunt importante produsele si ustensilele folosite, vorbind de  rezultate vizuale. Daca in arhitectura, la rezultatul final participa calitatea finisajelor si mobilierului ales, de pilda, in machiaj sunt foarte importante si produsele, nu numai executia, sa zicem.

Ne asteptam la anumite rezultate functie de alegerile care participa la proiect, nu?!

R.B.M.  Exact. De pilda, cand un proiect de arhitectura de interior intra in faza de executie, oamenilor le este greu sa vizualizeze rezultatul real.  Etapele sunt ceva mai lungi decat la make-up :) si gestiunea rabdarii nu este simpla pentru multi dintre oameni. Este nevoie de incredere, asa cum spuneai si tu.

Pentru evenimente care este abordarea, pe scurt? Evenimentul ar corespunde, cumva, destinatiei spatiului, functiunii din arhitectura.

 

S.V.  Comunicarea cu “beneficiarul ”si despre detaliile cu privire la eveniment este esentiala. Machiajul trebuie adaptat si la context, iluminarea spatiului (lumina artificiala sau naturala, machiaj de zi, machiaj de seara cu lumina specifica cluburilor sau restaurantelor), expunerea (foto/video). Este important pentru o mireasa care va fi in centrul atentiei 24 de ore si va fi expusa foto/video, dar este valabil si pentru evenimente mai putin pretentioase, cum ar fi o cina cu niste prieteni. Clienta poate avea o idee sau o dorinta. Ca specialist, pot propune variante de machiaj apropiate ideii de baza, dar care sa o puna in valoare si sa o avantajeze.

In arhitectura, ce etape  ar fi in procesul artistic ?

R.B.M. Baza arhitecturii de interior este mai tehnica, mai inginereasca. Tocmai de aceea, recomadarea este “nu incercati asta singuri, acasa ! “. Nu poti sa treci peste aceasta etapa, pentru ca disfunctiile, nu se pot acoperi prin make-up, fie el si arhitectural. :) ) Apoi, da, regasim acelasi mecanism de creatie al imaginii finale, unitare, coerente, armonioase si care, ca si in machiaj, sa reprezinte utilizatorul, dar sa respecte spatiul, “chipul creatiei” :) ).

S.V.  (rade) Da. Spatiul este materialul clientului in arhitectura de interior…Corect.

Este un proces de creatie-executie, de fiecare data. Eu port aceasta discutie prealabila, mai intima, cu clienta, intocmai ca si cu o prietena, astfel incat sa ma pot conecta la dorinta si personalitatea sa, iar rezultatul sa fie unul incantator de ambele parti.

R.B.M. Uite, de pilda, acum in timp ce te ascultam, vad si acest aspect ca punct comun.

Patrunzi in intimitatea clientului, cum spui si tu. De altfel, aceasta apropiere nu este nicidecum o indiscretie, ci ajuta la obtinerea unui rezultat cat mai bun.

O persoana dezordonata poate fi sustinuta sa traiasca mai usor prin gasirea unor solutii practice astfel incat anumite dotari cu mobilier sa fie anti-deranj :) Nu rade!

 

S.V. Rad, de fapt ma fascineaza pentru ca descopar tot mai multe analogii.

R.B.M.  Da. Un spatiu foarte bine judiciat poate fi usor de utilizat, astfel incat hainele, cartile sa isi gaseasca cu usurinta locul. Deasemeni, cand o persoana nu are rabdare sau poate are o viata foarte activa si nu poate intretine locuinta “gata de primit musafiri la orice ora” se gasesc solutii maaaaagice. Pai da, crezi ca numai tu faci minuni din condei si transformi toate femeile si fetele in zane? :)

Glumesc, draga Suzana. Insa, DA, exista artificii care sa ne faca viata mai usoara si muuult mai frumoasa. Desigur, este nevoie sa permitem arhitectului sa ne cunoasca asa cum suntem, astfel incat interventia lui sa ne fie de folos.

S.V.  De cele mai multe ori creez prietenii cu clientele, inevitabil. Si ce poate fi mai frumos decat sa ajuti oamenii sa scoata la iveala adevaratul potential?

In cadrul cursurilor de automachiaj, si eu mizez pe trucuri mici, dar cu efecte mari. Gasim solutii pentru  femeile ocupate si nu au timp pentru machiaj, care cu tehnica si produsele potrivite nu mai este un maraton la stop in oglinda retrovizoare, ci un rasfat.  Sau cum sa transformi un machiaj de zi intr-unul de seara, daca trebuie sa mergi direct la un eveniment dupa serviciu.

 

R.B.M.  Comparatia. Vad ceva si as vrea si eu. Cum ai amintit tu despre clienta care vine cu poze si spune “vreau si eu asa”.

O femeie poate vedea un chip atragator, care genereaza in ea o emotie care valideaza frumusetea. Isi poate inchipui ca acelasi tip de machiaj ar putea aduce acea stare de bine, de bucurie si pentru ea. Insa machiajul este unul foarte personalizat.

Hai sa ne uitam de aproape la reactii ale femeilor, ale clientelor tale. Vorbim despre neincredere in sine si lipsa de curaj de a avea incredere in make-up artist. Ce fel de aspecte intalnesti?

 

S.V.   Ca sa evit neincrederea sau frica, chiar eu solicit de multe ori fotografii model, dar doar pentru a mi face o idee despre ceea ce isi doreste clienta. Apoi imi expun viziunea mea. Machiajul profesional schimba, iar unele persoane manifesta rezistenta la schimbare, asa ca trebuie intuit de dinainte cam care este gradul de confort pe care il accepta clienta in cazul unei transformari de look, de exemplu. Cu cat machiajul este mai intens, cu atat schimba trasaturile persoanei, cu cat acesta este mai natural, schimbarea poate fi majora, dar nu izbitoare.

 

R.B.M.  In domeniul arhitecturii lucrurile se intampla foarte asemanator.

Omul intuieste uneori, simte ca spatiul nu ii corespunde. Atunci se raporteaza la ceea ce i-a placut undeva, la cineva, in calatoriile sale, intr-un film. S-a nascut acest fenomen “google”, asa zis de inspiratie. Inspiratia o face creatorul, dar sa te “inspiri” din ceva deja facut, ca sa fortez exprimarea , este copiere. Si se pedepseste cu…esec. Din pacate, costa scump ceea ce pare gratuit. Luand ceva de-a gata, iti scapa analiza corecta a cerintelor unui spatiu raportate la nevoile tale, ale utilizatorului acelui interior.

Desigur, sa creezi acelasi tip de ambient este una, dar sa incerci sa implementezi intr-un spatiu diferit elemente care sa imite ceea ce ai vazut in alta parte nu poate conduce la reusita.

Sau am intalnit oameni care si-ar fi dorit o canapea noua, dar nu stiau ce sa faca cu cea veche si renuntau la schimbare. Si sunt multe exemple.

 

S.V.   Pacat!  Din nefericire, exista aceasta tendinta de focusare pe rezultat, fara sa intelegem pasii anteriori. Ne trezim buni la toate. Si in orice profesie, tot raman multe de invatat permanent.

 

R.B.M.  Este nevoie sa acceptam ca nu, nu le stim pe toate.

Omul modern nu stie locuirea. Crede ca stie. Nu l-a invatat nimeni, ori sunt foarte multi parametri care intervin si care se tot schimba. Cu toate astea, desi nu ne dam seama, locuirea ne afecteaza in toate celelalte aspecte ale vietii.

Si exista, din nefericire, preconceptia ca serviciile de arhitectura ar fi un moft sau un lux. Nicidecum. Este accesibil oricaror nevoi si este o necesitate. Cand intr-o familie se schimba componenta, fie prin nasterea unui copil fie prin plecarea unuia la studii in alta localitate atunci scenariul de utilizare al locuintei se modifica. Si le-ar folosi oamenilor sa stie ca un arhitect gaseste solutii pentru reconfigurarea modului de utilizare al aceluiasi interior,  dar care este utilizat diferit. Regandirea unui spatiu este  ceva mai complicata decat atunci cand avem de schimbat doar numarul taliei la pantaloni, ca ne-am modificat corpul. Cand unele evenimente ne schimba viata, acestea se reflecta automat in locuire. De pilda, cand se naste un al doilea copil intr-o familie, de exemplu, acest lucru nu trebuie sa il afecteze pe primul copil. Si nu ma refer emotional, ci pragmatic. Fiecare persoana are nevoie de un spatiu al sau, care daca este alterat are pentru aceasta consecinte sociale si psihologice. Arhitectura de interior devine, privita astfel, foarte personala, ca si machiajul.

 

S.V.  Sigur, este foarte buna abordarea ta. Totul trebuie sa fie bine gandit si adaptat, la fel ca si in arhitectura, unde nu toate elementele se potrivesc in orice spatiu, nici orice machiaj se potriveste oricui. Cu ajutorul machiajului se pot modela trasaturile, dar daca directia machiajului nu e cea potrivita, de cele mai multe ori intervin astfel incat sa ajungem la un numitor comun adaptand o varianta potrivita. Si si despre machiaj se interpreteaza ca fiind ceva superficial, dar este un cod coerent cu persoana, cu atitudinea ei, cu mediul in care traieste, lucreaza, cu anturajul ei.

 

R.B.M.  Ce poti spune despre perpectiva asta umana, psihologica din care privesti meseria pe care o faci?

S.V.  Sa fii putin psiholog este atu-ul oricarei persoane care lucreaza cu oamenii.

Ca auto-cunoastere, persoanele care participa la cursurile de automachiaj beneficiaza de o schimbare din interior, chiar daca initial unele dintre ele vin usor sceptice, pleaca cu zambetul pe buze, mult mai increzatoare, feminine si fericite. Ma intalnesc adesea cu rezistenta la schimbare. Dar, in final, acel wow, exclamat in oglinda este satisfactia mea cea mai mare. Atunci cand arati bine te simti bine, si viceversa !

 

R.B.M.  Si in arhitectura ne intalnim cu rezistenta la schimbare. Asteptarile. Desi clientul parcurge toti pasii alaturi de un arhitect care ii prezinta etapa cu etapa drumul catre realizarea proiectului, uneori nu reuseste sa se dezlipeasca de propria imaginatie. Ramane atasat de o imagine care nu are legatura fie cu posibilitatile spatiului, fie cu cele financiare, fie cu ambele sau alte astfel de aspecte. Atunci este foarte important, dincolo de a fi arhitect, sa te asiguri ca esti inteles si ca ai inteles la randul tau cerintele.

Increderea. Controlul. Cum faci fata acestor provocari?

 

S.V.  Bineinteles, si eu ma confrunt cu aceste lucruri. Prin dialog, aflu cat de deschisa este persoana catre schimbare de fapt. Femeia, in general, se focuseaza pe ceea ce e mai putin armonios la chipul ei, pe cand eu ii arat o alta abordare a trasaturilor ei, modelandu-le pe cele mai putin armonioase si punandu-le in valoare pe cele cu adevarat frumoase. Perceptia ei, atunci, se poate schimba.

 

R.B.M. Indrumi clienta si in alegerea produselor de cosmetica si machiaj potrivite?

 

S.V. Frecvent. Fiecare clienta isi face micul ei “arsenal”. Si cand nu stii e greu sa alegi singur.

 

R.B.M.  Si noi, ca arhitecti, sprijinim beneficiarul sa economiseasca timp, bani. In plus, alegerile sunt in coerenta unui rezultat de calitate si m-as bucura ca oamenii sa inteleaga acest beneficiu.

 

S.V.   Da, asta este foarte important. Si pentru machiaj, femeile cumpara produse care nu le sunt neaparat necesare. Consilierea este importanta. In felul acesta se face o investitie in produse de calitate si utilizate potrivit cadrului in care se merge, cu machiaj adaptat. Nu se mai arunca cu banii pe fereastra pe produse pe care fie nu stim sa le utilizam, fie nu ni se potrivesc. Apoi ajung sa zaca acolo, intr-un sertar, pana la expirare.

 

R.B.M.  Draga Suzana, cu siguranta sunt multe de spus. O sa incheiem dialogul nostru cu ceea ce ne leaga ca act artistic manifest si anume nucleul: frumusetea. Iar aici, machiajul, ca si arhitectura consider ca au rolul de a crea dar si de a mentine emotia, starea, trairea.

Frumusetea din interior este un adevar absolut. Vorbim despre autenticitate, dar vorbim si despre sanatate.

Un spatiu functional este un spatiu sanatos. Partea estetica, frumusetea, vine si completeaza ceea ce este functional si imbunatateste produsul arhitectural.

 

S.V.  Sunt perfect de acord cu tine, frumusetea creaza stare de bine, si in cazul machiajului, nu orice machiaj devine functional, daca il putem numi asa. Atunci cand aplici un machiaj frumos  si persoana nu se identifica cu acel machiaj, deci nu are “functionalitate”, nu se muleaza pe trasaturile sale, si in loc sa le puna in valoare, vine ca “nuca in perete”.

 R.B.M.   Nadajduiesc ca scurtele explicatii sa fie de ajutor oamenilor intr-o intelegere mai profunda a celor doua domenii. Ma bucur si multumesc.

S.V.  Multumesc si eu, mi-a facut mare placere. Sa descoperim atatea asemanari intre cele doua meserii….incredibil. Sunt sigura ca, totusi, in arhitectura lucrurile sunt mult mai complexe, dar apreciez ca ne-am rezumat la coaja estetica unde ma pricep si eu (haha)

R.B.M. Marturisesc ca, desi lucrez cu culori si texturi si am studiat aceste aspecte, nu stiu sa ma machiez asa cum ai face-o tu pentru mine. Si am chipul asta de ceva vreme :) ).

Am discutat despre aspectele comune. Ca, daca vorbim despre deosebiri, este o diferenta considerabila intre un disc demachiant si un… buldozer :) ) .

S.V. (rade) …Ceaiul a fost savuros. Cescute frumoase, masuta…toate alegeri demne de un arhitect talentat. :) Data viitoare, esti invitata mea, la studio.

R.B.M. Vin cu mare drag! Abia astept. Multumesc.

 

Suzana VISAN

make-up artist la Suzana Visan STUDIO, www.suzanavisan.ro

 

Ramona BOBERIS MARINESCU

arhitect & arhitect de interior la INNERKO, birou de arhitectura, arta si creatie www.innerko.com

 

George IONITA

fotograf la George IONITA Photography, studio foto, www.georgeionita.com

 


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3

Latest Images

Trending Articles





Latest Images